Alfa Romeo raportează rezultate comerciale în creștere în prima jumătate a anului 2025

- Creștere globală de 20% față de prima jumătate a anului 2024[1], confirmând o tendință pozitivă pe principalele piețe internaționale.

- Piața europeană se extinde considerabil, cu o creștere a înmatriculărilor de 33,3% și rezultate foarte bune pe piețe cheie, cum ar fi Franța (+51%), Regatul Unit (+50%), Italia (+35%) și Olanda (+200%).

- Regiunea Orientul Mijlociu și Africa a înregistrat o creștere de 34%, semnalând o consolidare progresivă în regiune.

- În America de Sud se înregistrează o creștere de +63%, în timp ce situația din America de Nord este în continuă schimbare.

- O relansare are loc în India-Asia Pacific, Junior fiind deja prezentat în Japonia și urmând să ajungă în scurt timp în Australia. Brandul crede în potențialul acestei regiuni, și va debuta în curând în Malaezia, Taiwan și Singapore.

- Peste 45.000 de comenzi au fost plasate pentru Alfa Romeo Junior, noua mașină sport compactă deja disponibilă în 38 de țări, 17% din solicitări fiind pentru versiunea complet electrică.

- Un prim semestru marcat de creștere, cu atât mai semnificativ cu cât marca sărbătorește cea de-a 115-a aniversare, cu proiecte remarcabile precum debutul dinamic al modelului 33 Stradale, prezentarea activității editoriale dedicate, parteneriatul cu Luna Rossa pentru cea de-a 38-a ediție a Cupei Americii și numirea jucătoarei de tenis Jasmine Paolini drept nou ambasador al mărcii.

În contextul unei piețe dinamice, Alfa Romeo își continuă creșterea la nivel global: în primul semestru al anului 2025, înmatriculările mărcii au înregistrat o creștere de 20% față de aceeași perioadă a anului 2024, confirmând o tendință pozitivă în ceea ce privește volumele și consolidarea cotei de piață. Acest rezultat reflectă succesul unei game complete, căreia i s-a alăturat noul Junior compact, care a fost primit cu mare entuziasm și confirmă capacitatea Alfa Romeo de a evolua, rămânând în același timp fidelă ADN-ului său, caracterizat prin sportivitate și know-how italian.

 

Santo Ficili, CEO Alfa Romeo a declarat:

„A 115-a aniversare a mărcii Alfa Romeo nu este doar o celebrare, ci și o oportunitate de a sărbători esența cea mai autentică a mărcii. Primele șase luni ale anului au fost marcate de o creștere omogenă, ca urmare a unei planificări robuste și a unei oferte comerciale complete.” Cu peste 45.000 de comenzi, Alfa Romeo Junior este principala forță motrice din spatele unei game care, alături de Tonale, Giulia și Stelvio, continuă să întruchipeze spiritul mărcii în segmentele lor. De asemenea, accentul este pus și pe viitor: în curând vom împărtăși o nouă viziune asupra mărcii, care este rodul eforturilor intense ale unei echipe extraordinare. Dorim să profităm de noi oportunități, în contextul unui scenariu global în continuă evoluție. Vom face acest lucru alături de echipa noastră, de rețeaua de dealeri și de fanii Alfisti din întreaga lume, susținuți de o identitate unică și de abordarea îndrăzneață care ne-a distins dintotdeauna.”

În Europa, înmatriculările au crescut cu 33,3% față de anul precedent, consolidând prezența mărcii și confirmând o tendință clară de creștere. Performanța a fost determinată de anumite piețe cheie, inclusiv Franța, cu o creștere de +51% și de modelul Junior, care este deja lider în segmentul său; Regatul Unit, unde înmatriculările au crescut cu 50%; Italia, cu +35%; și, în final, Olanda, cu o creștere exponențială de 200%.

Alfa Romeo a accelerat puternic și în America de Sud, cu o creștere de 63% față de primul semestru al anului 2024, confirmând interesul tot mai mare pentru modelele mărcii într-o zonă cu potențial ridicat. În America de Nord, pe de altă parte, înmatriculările sunt în scădere într-un mediu în schimbare pe care marca îl abordează cu o strategie specifică și o viziune pro activă, orientată spre interceptarea noilor oportunități de creștere.

În regiunea Orientului Mijlociu și Africa (MEA), Alfa Romeo continuă să-și consolideze prezența cu o creștere de 34% a înmatriculărilor față de anul precedent.

În final, în zona India-Asia Pacific, marca continuă să investească în consolidarea prezenței sale. În iunie, Junior și-a făcut debutul în Japonia, în timp ce lansarea în Australia va avea loc în curând.  Marca va fi lansată în curând și în Malaezia și Taiwan, marcând o nouă fază de extindere în regiune. În așteptarea acestor evoluții, performanța din primul semestru a fost marcată de o ușoară scădere. În China, performanța rămâne stabilă comparativ cu 2024.

Creșterea mărcii Alfa Romeo este impulsionată de modelul Junior care, în câteva luni de la lansarea sa în 38 de țări, a depășit deja 45.000 de comenzi, dintre care 17% pentru configurația complet electrică. Junior este disponibil în versiunile Elettrica Veloce de 280 CP, Elettrica de 156 CP și Ibrida de 145 CP, aceasta din urmă este disponibilă și în configurația Q4, fiind cel mai complet răspuns din segment care a reușit să reinterpreteze spiritul mărcii într-un mod compact și accesibil. Tonale continuă, de asemenea, să joace un rol strategic în gama Alfa Romeo și rămâne un reper în peisajul SUV-urilor din clasa C Premium, grație echilibrului său dintre sportivitate, eficiență și specificații tehnice avansate. Rezultate pozitive s-au înregistrat și pentru Giulia și Stelvio, care continuă să întruchipeze esența sportivității Alfa Romeo în segmentele lor.

În primul semestru al anului 2025, Alfa Romeo și-a confirmat capacitatea de a interpreta evoluția pieței valorificând moștenirea sa: sportivitate, excelență italiană și inovație. Acest rezultat, care se traduce printr-o creștere omogenă a înmatriculărilor la scară globală, face ca acest an, în care marca sărbătorește cea de-a 115-a aniversare, să fie și mai semnificativ. Este o realizare importantă cu care se pot mândri puțini constructori auto din întreaga lume, trăită cu pasiunea și spiritul sportiv care au caracterizat ADN-ului mărcii Biscione încă din 1910.

Printre cele mai reprezentative momente din această primă jumătate a anului s-au numărat testele dinamice ale noului model 33 Stradale pe circuitul Balocco Proving Ground și lansarea cărții intitulată Alfa Romeo 33 Stradale, care a debutat la un eveniment exclusivist în cadrul FuoriConcorso Ediția 2025. Nu mai puțin interesantă a fost marea întâlnire internațională de la Arese, care a adus împreună mii de fani și cluburi din întreaga lume. De asemenea, marca a anunțat noi parteneriate globale importante: Luna Rossa: cu care marca va înfrunta provocarea celei de-a 38-a ediții a Cupei Americii, și Jasmine Paolini, simbolul tenisului mondial în rolul său de ambasador al mărcii Alfa Romeo.

[1] Date bazate pe surse interne și publice de la terți.